Faceți căutări pe acest blog

joi, 20 februarie 2020

Fractured (film psihologic)


Fractured

    Noul film al lui Brad Anderson ne pune în pielea lui Ray Monroe, un alcoolic în recuperare, care încearcă să-și repună pe picioare căsnicia. 
   În drum spre casă după o petrecere de Ziua Recunoștinței, familia Monroe face o scurtă oprire în parcarea unei benzinării. În timp ce soția e plecată la toaletă, fiica se aventurează pe un șantier de construcții și se accidentează, fracturându-și brațul și lovindu-se la cap. Ray face tot posibilul s-o prindă la timp, dar se izbește și el cu tâmpla de ciment.
  Deși au căzut de la mare înălțime, amândoi își recapătă cunoștința. 
   E timpul să gonească până la cel mai apropiat spital, unde micuța Peri va fi supusă unui RMN cranian. 
   Un medic le conduce pe fată și pe mamă în laborator, în timp ce Ray e rugat să aștepte la recepție. După ore întregi, cere să-și vadă familia. 
  Surpriză: niciun angajat al spitalului nu are idee despre ce vorbește, toți jurând că el a venit neînsoțit. Numele copilului nu apare pe nicio listă, iar aparatul RMN nu a înregistrat vreo activitate recentă.
Cronică de film | „Rupt de realitate”, un thriller psihologic care scoate la iveală detectivul din tine. Poți rezolva misterul?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu